CATEDRALA ORTODOXĂ ROMÂNĂ- BUNA VESTIRE- CLEVELAND, OHIO

OCTOGENARĂ

1936 – 2016

 

Pentru orice lucru este o clipă prielnică și o vreme pentru orice mișcare de sub cer”, a zis  Solomon, cel mai învățat, mai drept și mai înțelept rege al Israelului (Eclesiastul 3:1). Astfel de cugetări au rămas scrise posterității alături de alte multe în Vechiul Testament. Aceste izvoare de înțelepciune sunt deosebit de actuale și pentru credincioșii Prohiei Ortodoxe Române Buna Vestire din Cleveland Ohio  iată, acum, când în weekendul de 10-11 septembrie s-au celebrat 80 de ani de la temeluirea acesteia.

În aceste zile cu cer senin de toamnă și într-o atmosferă de bucurie, cu cei doi ierarhi ai noștri, I.P.S. Arhiepiscop Nicolae și PS Episcop Ioan Casian, însoțiti și de Prea Cuviosul Atanasie Popescu din Chicago și în prezența multor credincioși am dat slavă lui Dumnezeu pentru Cununa celor 80 de ani pe care Domnul din Cer o pune pe fruntea Altarului Catedralei Buna Vestire. Este un dar pe care noi îl cinstim astăzi dar care, de fapt, a venit din mână în mână, generații după generații de credincioși din acea zi rânduită de Dumnezeu, 2 septembrie 1936. De aceea astăzi noi îi mulțumim Domnului pentru toate binefacerile Sale împlinite acestei biserici care, mică la început, s-a înzdrăvenit cu vremea și a juns astăzi o parohie stabilă și bine organizată.   Fondatorii au temeluit-o ”pe stâncă” și nici o furtună nu a putut să o dărâme. Și Doamne, câte ”furtuni” nu a avut de înfruntat? Sunt încă unii dintre membrii de astăzi ai parohiei care i-au cunoscut pe mulți dintre fondatori. Și eu, care fac aceste însemnări, am cunoscut o parte din ei și am văzut cu toții dragostea lor pentru biserică și râvna de a o înălța tot mai sus. S-a început slujirea în o prăvălie de pe strada Detroit în Cleveland, după trei ani au cumpărat un Templu evreiesc pe Strada 57  , iar în 1969 s-au mutat în orașul Rocky River unde, încă pentru puțin timp, este și astăzi.

Înțeleptul Solomon  mai zice că ” o vreme este să dărâmi și o vreme să zidești„-Ecl.3:3. Suntem bucuroși să împărtășim tuturor planul de tranziție în care ne aflăm. Am anunțat mai de mult despre intenția de zidire a unei noi biserici  pe un teren cumpărat de câțiva ani. Am făcut cunoscut acest lucru și Consiliului Eparhial. Planurile însă au luat o altă întorsătură și acum ne aflăm în posesia unei biserici cumpărate de la o parohie protestantă defunctă. Este plasată pe un teren de 10.5 acres. Așadar am pus de vânzare actuala biserică din Rocky River, unde s-a slujit 47 de ani,  pentru a continua misiunea Ortodoxă la noua propietate în suburbia Olmsted Township, dar unde se vor aduce îmbunătățiri și cu voia lui Dumnezeu ridicarea unui locaș de cult în stil arhitectural curat Ortodox.

Cu aceste gânduri împărtășite vreau să mă întorc la Praznicul aniversar. Sâmbătă, 10 septembrie, la ora 5 pm s-a slujit Vecernia arhirească pontificată de Inalt Prea Sfințitul Nicolae împreună cu parohul catedralei părintele Protopop Ion Gherman și cu Prea Cuviosul părinte Atanasie Popescu de la Catedrala Sf. Împărați Constantin și Elena din Chicago.Vecernia s-a încheiat cu Parastasul pentru Ctitorii bisericii. Înalt Prea Sfințitul Nicolae a vorbit credincioșilor prezenți despre frumoasa aniversare și despre propășirea pe mai departe a zelului de până acum al acestei parohii. Inaltul Ierarh a dat și cateva sfaturi de suflet credincioșilor îndemnându-i să reflecteze despre:”ce schimbare simte fiecare după venirea la biserică”. Seara zilei de sâmbătă 10 septembrie s-a încheiat cu o recepție oferită de Doamnele parohiei în Sala socială.

Duminică 11 septembrie 2016 după slujba Utreniei de la ora 8:30 a urmat Sfânta Liturghie arhierească  la care au slujit cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei noastre, Inalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Nicolae, Prea Sfințitul Episcop vicar Ioan Casian de Vicina, sosit în noaptea respectivă de la  o conferință intercofesională, părintele Protopop Ion Gherman-parohul Catedralei Bunavestire și Prea Cuviosul Părinte Atanasie Popescu din Chicago. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul ”Osana” al Parohiei. În timpul Sfintei Liturghii s-a făcut pomenire pentru victimele atacului terorist din 11 septembrie 2001. La vremea potrivită Inalt Prea Sfințitul Nicolae a rostit predica zilei pornind de la Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci cu duminica dinainte și de după a acestui mare praznic. Amintind de intențiile de viitor ale Prohiei, Înaltul Ierarh a încurajat pe credincioși să nu ezite a sprijini zidirea unei noi biserici pentru copii și nepoții lor, care sunt viitorul acestei parohii  accentuând acest lucru prin cuvintele:” până acum ați cumpărat bisericile, de acum trebuie să zidiți voi una nouă spre Slava lui Dumnezeu și mântuirea fiecăruia în parte”.

Părintele Gherman a făcut cunoscut tuturor planurile de viitor, a mulțumit ierarhilor pentru slujire, părintelui Atanasie pentru venirea la praznicul parohiei arătându-i că de fapt s-a reîntâlnit cu credincioasele pe care le-a avut la Retragerea Spirituală din Postul Paștilor.

La sfârsitul Liturghiei Inalt Prea Sfințitul Nicolae a înmânat Diplomele de merit copiilor care au Câștigat premiile 1-3 la Olimpiada de religie apoi am imortalizat această aniversare prin o poză făcută cu toți credincioșii în fața Catedralei.

Părintele Atanasie a avut o întâlnire cu tineretul parohiei , la care au participat mai mulți tineri.

Totul s-a încheiat cu un bogat Banchet Aniversar organizat la ”Christal Party Center” unde s-au înmânat Certificate de merit mai multor credincioși. La Banchet atmosfera a fost întreținută de Bogdan DJ și de George Cautis, cu un bogat folclor românesc.

Un gând smerit mă îndeamnă să închei acest articol rugând pe Atotmilostivul Dumnezeu să dea curaj acolo unde trebuie și să pășim cu spor înainte că acesta a fost duhul care a lucrat până în prezent în cursul istoric al Catedralei Buna Vestire din Cleveland, Ohio.

Protopop Ion Gherman

– Paroh –

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*